Dr. Radu Mirică
Dr. Radu Mirică este Medic Specialist în chirurgie generală și chirurgie metabolică (chirurgia obezității).
Asistent Universitar în cadrul Clinicii de Chirurgie Generală a Spitalului Clinic de Urgență ‘Sf. Ioan’ și activ în cadrul clinicii Medicover, Dr. Radu Mirică are ca domenii de interes, pe lângă chiurgia metabolică pe care o practică de peste 6 ani și chirurgia laparoscopică, minim invazivă, chirurgia defectelor parietale și chirurgia endocrină (glanda tiroidă, glandele suprarenale).

Chirurgie generală laparoscopică
- Colecistectomie
- Cura herniei hiatale
- Cura defectelor parietale ventrale
- Cura chirurgicală a herniilor inghinale (TEP)
Calculator IMC (indice de masă corporală)
Obezitatea – există soluții
Obezitatea este o patologie extrem de actuală cu implicații multiple clinice, sistemice și moleculare. În ultimii aproape 10 ani numărul persoanelor obeze s-a dublat, iar vârsta de la care se întâlneşte devine mai mica pe zi ce trece.
Statistic, obezitatea în lume atinge cifre impresionante: peste 100 milioane de persoane sunt obeze în SUA, iar peste 12% dintre aceștia reprezintă cazuri de obezitate morbidă. Organizatia Mondiala a Sănătății atrage atenția că și populația Europei este în pericol, peste 50% fiind supraponderală. Dintre persoanele supraponderale în Europe, peste 20% au obezitate – cifra este de peste 135 milioane de persoane, cele mai multe cazuri fiind femei.
Obezitatea nu este doar o problemă estetică, ci și de sănătate: diabet zaharat – nefropatie, neuropatie, retinopatie, dislipidemie, ateroscleroză, sindromul de apnee în somn, sindrom restrictiv respirator, afectare cardiovasculară – HTA (hipertensiune arterială), HVS (hipertrofie ventriculară stangă), AVC (accident vascular cerebral), afecţiuni osteo-articulare, afectare hepatică: steatoză hepatică, tulburările comportamentului alimentar, tulburări de personalitate – risc suicidar, risc trombotic crescut, afecţiunile sferei ginecologice – infertilitate, impotenţă.
Există soluții: dieta, sportul, medicamente precum: inhibitorii centrului foamei sau a lipazei intestinale, schimbarea stilului de viaţă prin terapii cognitiv comportamentale – toate acestea contribuie la scăderea în greutate. Cea mai eficientă metodă de scădere ponderală este însă în prezent chirurgia bariatrică.
Echipa noastră
Pentru a avea cele mai bune rezultate, echipa noastră specializată este la dispoziția pacientului.
Mai multe detalii